niciodată nu mi-au plăcut ştiințele exacte. poate de-asta nu mi-a plăcut nici să-mi fac planuri. îmi place ideea de surpriză, de neprevăzut. finalul deschis. permisiunea de-a visa. poate pentru că atunci când refuzi să alegi un plan prestabilit, ai încă un mănunchi de posibilități (mi-a rămas replica asta în cap, din Mr.Nobody)
anul ăsta însă, mi-a confirmat cu vârf şi îndesat faptul că e inutil să vrei să-ți programezi paşii. fiecare zi vine cu o mie de stări. până şi vremea e indecisă. ba soare, ba ploaie. Omul,la fel.
nu mă mai surprinde nimic. sau, ba da, mă surprinde loialitatea sau umanitatea. mă mai surprind unele melodii sau eu însămi când aleg să fiu bună şi nu acră.
nu îmi voi face planuri. pot să îmi pun doar nişte dorințe:
-să-mi găsesc perechea de ochelari pe care să o şi port. măcar până ajung la dioptrii -3
-să învăț să înot sau să merg pe bicicletă
-să-mi tatuez un buldog francez. e cel mai ok aşa. să sufăr eu şi nu el. săracu’ 😐
-să-mi iasă găluştele
-să mă orientez mai bine-n spațiu
-să ajung într-un loc anume în țară anul asta (loc secret)
-să ajung să înțeleg anumite evenimente ce-mi par hibdride încă
-să fiu happy des şi câte puțin aşa, cât să nu mi se urască cu binele
-să îmi vină prietenele acasă (se ştiu ele)
-să mă apuc de sport că imediat fac 30 şi nu vreau să mă fleoşcăiesc nici de-a dracu’
-să scriu cu diacritice de-acum încolo.
kinderinasthoughts 