carusel

Exista trei actiuni al caror inceput il evit cat de mult pot: stranutul, vomitatul, respectiv plansul.

A stranuta o singura data mi-e imposibil. Eu declansez un lant gadilator Orl-ist de neoprit ce ma epuizeaza maxim pana la final.

In privinta subiectului gretos, ce sa zic? Toti am simtit la un moment dat nevoia eliberatoare de a vomita. Dupa o mancare nepotrivita noua sau dupa niste shot-uri cu..suc de mere. Pare simplu, insa nu si in cazul meu. Intrucat stiu ca daca as vomita o data, prima actiune si-ar chema apoi toate neamurile sa faca party, asa ca aleg sa ma abtin si sa traiesc cu greata.

De plans ma tem cel mai mult. Imi tin robinetul lacrimilor inchis aproape mereu. Il mai deschid uneori in serile negre sau la cate-un film bun. Pe ascuns. Si atunci, nu mai stiu sa-l strang si simt inutilitatea mea asupra propriului organism. Si imi simt obrajii arzand si lacrimile ba amare, ba sarate. Si am nasul rosu si lucitor si ochii storsi. Si tac. Iar in mintea mea se deruleaza imagini ce ma imbrancesc non-stop si care nu ma ajuta sa ies din starea aia. Nu ma ajuta muzica sau vorbele. Nu le aud.

bine, pa.

multe persoane au blocaje in exprimarea sentimentelor. genul ala de sentimente sufocante, deranjante. multi nu pot sa spuna niciodata ”Te iubesc”, altii sunt prea orgoliosi pentru a spune ”Imi pare rau” sau ”Iarta-ma”.

daca mai demult mi-a fost atat de greu sa spun ”Imi pare rau” si s-a dovedit a fi prea tarziu si asta mi-a fost lectie pentru parerile de rau manifestate simplu si direct dupa, am inca un nod pe care nu am reusit sa il dezleg nicicum. si tine de expresia ”La revedere”. si nu e cea care trimite la o proxima intalnire maine sau peste o saptamana. si nu e ”Pa!-ul” amical pe care nici nu-l simtim cand il spunem. e pur si simplu manifestarea verbala a despartirii. e ruperea intotdeauna brutala de un om drag. poate ca nu e Adio, poate ca revederea nu va fi imediata, dar simti asa ca te goleste si iti varsa apoi in tine un pahar de tristete cu care vei trai de-acum incolo.

nu sunt buna la despartiri. tot ce se petrece in momentele alea de dinaintea unei despartiri e oricum degeaba. eu asa cred. daca ar insemna ceva, nu ai mai fi acolo, in punctul ala. toate cartile si teoria sunt inutile, te abandoneaza in fata unei situatii simple, de viata. asa ca, la ce bun noianul de cuvinte, lacrimi, imbratisari grabite. doar asa, sa le depozitam in sertarul de amintiri?..

aleg sa evit asta. atat de mult cat pot. cei care ma cunosc stiu ca sunt praf la capitolul actorie. pot sa fiu insa mai degraba nepoliticoasa, sarcastica..ma ajuta mai mult atitudinea asta.

Pa.

Liftul

Putine lucruri sau intamplari ma fac sa tresar, la modul ala vizibil, ca-n desenele animate. In general, am alte reactii. Fie e tremurul nervos al mainilor, jocul cu unghiile, sarcasmul abraziv, aparenta nepasare sau..fuga. Dar de tresarit, mai rar.

Am descoperit insa ceva ce functioneaza de fiecare data, cu aceeasi putere. O sa radeti 🙂
Se face ca merg cu liftul. Scarile sunt multe si intunecate, asadar prefer cutia uneori infecta si claustrofobica. Un plus pentru oglinda. Ma face sa ma simt mai linistita intre etaje. Atunci cand sunt singura e ok, dar daca liftul imi impune o companie fortata, o iau lejer pe scari. Ok.. De cele mai multe ori, dimineata e prilejul potrivit pentru tresarit. Poate contribuie starea mea de visare, faptul ca la prima ora nu sunt cu adevarat desprinsa din ghearele somnului. Somnul ala de intarzie mereu seara, ca o domnisoara la prima intalnire, isi amana plecarea dimineata si mai lancezeste-n mine pe putin juma’ de ora, macar pana ajung in masina si conduc sub jet de muzica tare.
Asadar, sunt in lift, dimineata. Cobor. Tac si astept, gandindu-ma la nimic. Ajung la parter. Deschid cele doua usite (nu, nu merg in Narnia:)). Si deodata, ce sa vezi?!.. Usa albastra metalica e deschisa dinainte sa o ating, de catre o silueta ce pare a fi..omfg..chiar un om!…Pana sa ajung sa constat ca e om si nu extraterestru, tresar. Atat de vizibil ca intotdeauna cealalta persoana rade. Bineinteles ca nu salut, sunt prea ocupata sa jonglez intre potolirea nervoasa si rusine.
Si ma tot intreb, ce anume ma sperie in secunda respectiva? De unde reflexul asta nervos de a ma zgudui vizibil? Oare am asteptarea de a trai intr-un bloc in care sunt singura locatara?..Cine stie..Ma enerveaza la culme ca nu pot controla chestia asta. Uneori imi setez in minte faptul ca la parter e clar cineva ce va deschide usa metalica. Si imi pregatesc reactia. Dar atunci cand sunt pregatita nu se intampla nimic. Nu e nimeni.

P.S: Mamaie, sa stii ca te-am pacalit. Nu, nu e nimeni angajat sus sa traga cutia intre etaje, precum trageai tu mai demult galeata din fantana. Se numeste tehnologie. Eh, macar am aflat cu cine seman.

monolog

Momentul ala cand iti pleaca oamenii din casa si e ca si cum te-ai descheia la fermoar dupa ce ai mancat prea multa pizza. Si simti nevoia de un balsam pentru creier. De citit, nu mai poti, pentru ca mintea iti alearga pe contrasensul cuvintelor din carte. Esti prea obosita sa comunici, ai gura uscata. Muzica te mai ajuta.  Asadar, e caz de alcool. Desi stii ca luciditatea ta ramane mereu in picioare si nu o doboara niciun viciu. Ea ramane sub pelerina ei, nestirbita, nealterata.

Si cauti vinul. Hmm, nu mai e…ciudat. Dar gasesti bere. Paulaner. Buna si-asta. Stii ca esti suficient de obosita cat sa simti arsura calda-n talpi rapid. Prima gura e vindecatoare. Urmatoarele sunt de sete. Paharul e gata, viata e mai frumoasa. Corpul e energic.

Opresc apa fierbinte ce curge-n cada. Am lasat-o sa curga simultan cu berea-n pahar.  Ma scufund in spuma dulce, relaxanta, ascultand R.E.M.  Beau bere rece intr-o cada fierbinte si simt ca mi-am echilibrat simturile.

Filmul se incheie, muzica se opreste. Ma privesc in oglinda. Imi sterg darele de eyeliner scurs si imi privesc fata de urs polar, fost panda. Tinerica, ha?..imi incolacesc prosopul pe cap formand un turban. Si linistea aia trezeste in mine pofta de comunicare. Imi selectez in minte o prietena buna si imi inchipui ca e acolo. Am multe sa ii spun.  Cumva, toti avem subiecte pe care le tinem pentru noi si ni le spunem doar noua, in soapta..intrucat oamenii nu mai sunt de incredere in zilele astea. Si incep sa ii povestesc. Cu zambet si implicare. Si totul se aglomereaza, se precipita. Nu mai sunt ingaduitoare cu fata din oglinda. O cert, o scuz, o acuz, o plac, o detest. Simt lacrimi pe obraz la un moment dat. Dar le las sa curga.. Apa din cada, berea-n pahar, lacrimile pe obraz..

Ies din baie curata si curatita. Scartaind si mirosind a miere.

4 ochiuri

Stiti expresia: ”Fii cu ochii-n patru!”…

Chiar inainte sa ma gandesc la expresia asta, am realizat ca ma simt ca si cum as gati 5 feluri de mancare pe un singur aragaz. Am aglomerarea aia psihica de probleme separate care fierb simultan, ca niste oale cu mancare diferita. Si in timp ce incerc sa le gestionez, corectez, temperez gusturile, mai am si un desert in cuptor, ce necesita rabdare si energie pozitiva. Si bineinteles, ca in loc sa ma focusez pe un fel, pe care sa-l duc la bun sfarsit, ajung sa le stric pe toate. Am asa sentimentul ca in secunda in care imi intorc capul de la o problema, cealalta da in foc, doar pentru a-mi atrage atentia sau a se razbuna pentru lipsa mea de implicare temporara. E ca si cum nu ma pot increde ca ele vor fierbe acolo linistite, in legea lor, lasandu-mi si mie un timp de respiro. NU. Pentru ca nu o vor face. Eu trebuie sa fiu mereu cu ochii-n patru, in toate privintele..intrucat foarte rar lucrurile merg pe fagasul normal si bun de la sine.

Si e al naibii de obositor.

ziduri

Atunci cand alegi sa nu spui anumite lucruri despre tine, fie o faci pentru ca lucrurile respective sunt nesemnificative si merita trecute cu vederea, fie lucrurile alea inseamna totul pentru tine..si pur si simplu nu vrei sa te deconspiri.
Ajungi sa o faci la un moment dat. Sa rupi zagazurile. Sa versi tot, fara virgula, punct, slefuire, cenzura. Fara mimica, fara sa privesti reactia celuilalt. Si te simti si eliberat si descoperit. Si nu e ca si cum iti pasa de parerea celuilalt in privinta unei posibile schimbari de imagine sau perceptie a ta. Si nici macar nu o faci pentru a cere ajutor sau a astepta solutii. Cred ca..unele ganduri si ziduri se elimina din interior.Se sparg, se curata..se face o punctie involuntara si toate acumularile alea toxice apasatoare se scurg zgomotos si brusc.

Tindem toti sa ne construim pe dinafara. Sa ne ingrijim exteriorul. Avem grija mare asupra verbalizarilor noastre, nu cumva sa razbata sinceritatea prin zidurile create. Cine are nevoie de ea, cand se poarta diplomatia, aroganta, puterea, amuzamentul, materialul?
Pentru mine exteriorul conteaza mai putin. Carcasa e perisabila.
Nu stiu altii cum fac, cum isi gestioneaza toxinele sufletesti..eu una am nevoie fortata uneori de cure vitale de detoxifiere. Pentru a merge mai departe. Mai noua pe interior, mai puternica, mai buna. Pregatita pentru ce urmeaza.

refren

Cunoasterea unui om e precum muzica: ce ne atrage la inceput e melodia. Ritmul mai alert sau mai suav, ne linisteste, inveseleste, energizeaza. Ne trimite in trecut, ne coloreaza prezentul, ne modeleaza speranta in viitor.

Dupa ce trecem de melodia incipienta si ajungem sa cunoastem omul, ii invatam versurile. Si nu numai ca le invatam, dar le si intelegem. Ajungem la profunzime, la mesaj. Trecem mesajul prin filtrul firii noastre, il curatam de impuritati si luam din el ce ne face noua bine, ce ne creste.

Ajungem sa  anticipam refrenul personalitatii umane. Putem pune amintirile stranse pe replay o perioada, pana ne saturam de ele. Nu putem trai din ele, la un moment dat alungam melodia din urechi precum o musca agasanta. Mai avem nevoie si de liniste, de noi insine. Uneori de o melodie noua ce ne pune in ipostaze sufletesti noi.

Din punctul asta melodia are doua directii: fie ajunge sa ne agaseze, sa fim suprasaturati de sunetul considerat acum monoton, fie ne trezeste nostalgii la fiecare play la care apelam din cand in cand. Cred ca important e sa lasam sufletul sa caute melodia care ii e balsam.  Sa isi aleaga ea genul potrivit.

Nu as putea spune ca am o melodie preferata. La fel cum nu am un om preferat. De fapt, daca ar fi sa aleg un om preferat, ar fi mama..iar melodia..hmm..probabil Damien Rice, Cannonball.

Play!

femeile si tehnica

Momentul ala in care mama ta iti trimite sms-uri scrise corect, cu diacritice, cu punct, virgula, pupici la final…priceless. .Nici nu mai conteaza ca te anunta pe un ton sobru ca a facut urzici. Yu-pee!!! :))..

Ador momentele simple. Viata simpla. Sa ma bucur de simplitate, sa rasuflu usurata. Cand spun simplu, nu ma refer la rutina sau banalitate.  Nici macar la confort. Ci la frumusetea pe care o regasesti intr-o culoare, melodie, intr-un parfum sau gust. Intr-un loc din natura sau intr-un pulover pufos.

Din pacate, am parte uneori de fix opusul a ceea ce-mi doresc, pentru ca nah, trebuie sa se mai distreze si Papusarul-Sef putin pe seama mea.

Asta va fi o postare vesela. Asa am decis. Trebuie sa ridicam putin sageata trasata pana acum, ce a coborat sub grafic. Hai sa crestem nitel, sa urcam de sub nivelul marii si sa luam o gura de aer sarat.

Asadar, ce-o fi oare cu femeile si tehnica? Sau cu faptul ca tot ce e mecanic, gadget, informatie fixa, se scurge parca printre mainile intelegerii majoritatii feminine?..Eu am crezut ca am ghinion ca mi se strica tot..de la telefon, masina, cuptor cu microunde, masina de spalat, laptop, televizor..Dar, la un moment dat, am inceput sa imi pun intrebari..sa-l citesc pe Allan Pease, sa ma uit in stanga si-n dreapta si sa ma intreb ce fac gresit?

Cred ca pur si simplu imi lipseste rabdarea sau interesul de a cunoaste in detaliu un mecanism complicat, fara viata. NU ma pasioneaza. Folosesc obiectele astea strict pentru utilitatea lor. De-asta nu am pretentii de brand-uri de telefon sau masina sau altceva. Eu vreau doar sa pot folosi respectivul obiect strict pentru utilitatea cu care a fost creat si inzestrat. Nu il voi folosi niciodata la potentialul sau maxim. Nu caut asta. Asadar..de ce se strica? De ce se blocheaza si crapa, in general pana la data expirarii garantiei? …

Nimic nu se compara cu starea de iritare indreptata catre un obiect stricat sau blocat caruia nu stii ce sa-i faci, in afara de a-l strica si mai tare..macar sa stii o treaba.