blah blah blah

Mi s-a spus in ultima vreme ca vorbesc mult. Si asa e: turui la oboseala, turui cand sunt fericita, turui cand sunt nervoasa. Turui de surescitare cronica poate. Gandesc cu voce tare. Este un efect secundar al anilor de tacere si timiditate. Au fost multi tare. Incepand cu gradinita, cand imi spuneam poeziile cu privirea in mocheta, urmand apoi anii de scoala, cand eram chubby si nu aveam multi prieteni. Aveam legaturi platonice, silentioase, timide. Visam naiv la bunatate si prietenie. Credeam in adevar. Ma aratam putinor oameni asa cum sunt. Pentru restul eram doar copilul timid si tacut. Cativa imi stiau focul, umorul si nebunia. Au urmat multe experiente dure ce mi-au tot subrezit felul de-a fi. Eu ma tineam tare, neclintita, sperand ca totusi voi gasi ceea ce caut. Cautam bunatatea in tot. Eram prietena cu toata lumea 100 %, pana la proba contrarie…Proba contrarie…urata, abrupta, amara, mincinoasa, neagra. Asa as cataloga-o eu pe doamna asta ce m-a insotit la inceputuri. S-a tinut mereu dupa mine ca scaiul, s-a lipit de multe situatii si multi oameni, pana cand mi-am gasit un nou aliat: Tupeul. Tupeul Argumentat, mai exact. Invincibil, arogant si deschizator de drumuri. Dupa ce gasca de rautati m-a bombardat intruna ani intregi, am facut echipa buna cu Tupeul si am rabufnit. Am pus intrebari, m-am revoltat. Imi ardeau urechile si obrajii la inceput. Mi se strangea stomacul si imi tremurau mainile. Dar nu m-am lasat. Am inceput sa ma exprim si sa cred in mine cu tarie. Am tacut prea mult, am vorbit prea mult pe silent, cu mine insumi si i-am lasat prea mult pe ceilalti sa decida pentru mine, sa presupuna, sa ma eticheteze. Pana aici! Nu sunt nici 10% din ce credeti! Sunt mai mult de atat. Sunt o cupa de bunatate cremoasa dar si un uragan devastator. Te pot pune pe ganduri, la fel cum te pot face sa plangi de nervi. Din vorbe. Vorbele pe care le-am tinut doar pentru mine atata timp. Toate conversatiile mele nocturne, toate privirile la cerul instelat in timp ce mancam portocale si ascultam muzica, toate se infatiseaza acum triumfatoare la lumina zilei. Credeti ca m-am schimbat? Nu. Eu am fost mereu aici, asa, doar ca m-am aratat putinor persoane. Am renuntat la cautari si au inceput sa vina singure toate oportunitatile si toti oamenii potriviti catre mine.Astazi pot sa imi sincronizez ceea ce gandesc, cu ceea se simt si spun. Desi e periculos sa spui ce gandesti si sa spui ce simti, imi asum riscul. Riscul de a fi eu, no matter what. Nu mai vreau sa tac, voi vorbi de-acum incolo.

Suferinta e singura care ma poate reduce la tacere, la mutenie. Sunt prea preocupata atunci de avalansa gandurilor care vin peste mine prea repede si nu mai apuc sa le rostesc, pentru ca pierd mereu sirul. Si doar atunci mai tac. Tac si ma afund intr-un gol ce ma arde pe interior. Ma slabeste si ma usuca. Dupa ce trecusem peste perioada de tacere masiva, mi s-a intamplat iar. Am tacut un an intreg. Bine, nu pun la socoteala conversatiile de complezenta, dupa ce mi s-a atras atentia ca prezenta mea indispune. Asa ca atunci am tras de mine si m-am gandit sa servesc oamenilor ce vor: zambete si glume. Desi zambetele mele erau poate schimonosite atunci si glumele erau ironice. Imi amintesc ca ma trezeam dimineata si primele 2 secunde erau normale. Apoi imi aminteam si cadeam intr-un gol dureros. M-am recladit iar si am invatat sa mai pun niste caramizi de incredere, tot in mine. Si uite-asa m-am reinventat inca o data.

Acum da, vorbesc mult. Imi place sa ma exprim. Imi place sa gandesc cu voce tare. Nu mai vreau sa fiu ghicita, ma arat eu asa cum sunt. Va scutesc de munca.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s