amintiri

probabil memoria umana isi selecteaza amintirile, dintr-un instinct de autoconservare, pastrand fragmente pe post de Reminder al evolutiei noastre afective. eu nu cred deloc in expresia ”Iert, dar nu uit”. ni se tot dicteaza sa ”traim clipa” si probabil ca de aici si ideea asta ca avem capacitatea de a ierta imediat si de a trece peste. si iertam pe moment, pentru cateva zile, saptamani, luni, insa este suficienta o singura scanteie si atingere a Ego-ului, ca sa readucem pe tapet lucrurile de mult ”iertate”.

imi amintesc o discutie cu un teolog despre Iertare. mi-a spus ca iertarea adevarata este atunci cand ierti si uiti. si ma gandeam ca e imposibil. am reflectat apoi asupra multor chestiuni peste care eu credeam ca am trecut in totalitate, insa din pacate, am gasit in mine ramasite de frustrare, ura si chestiuni nespuse ce fierbeau in intuneric si isi asteptau momentul de glorie, cand ar fi trebuit sa iasa iar la lumina. apoi, am scotocit memoria. am inceput cu fragmente din copilarie, am sapat adanc, amintindu-mi momente grele din trecut. si am realizat ca, desi au fost importante pentru mine, la momentul respectiv, acum de-abia licaresc in intuneric. erau pasaje trecute cu vederea, uitate si nesemnificative acum. ma fortam sa le vad, pe unele dintre ele nu le mai gaseam nicicum, drept urmare, erau probabil de mult iertate si uitate.

nu suntem setati, asadar, sa le stergem noi voluntar, la fel cum stergem fotografii in masa, cand este memoria telefonului prea plina. nu bifam nimic, nu alegem ce ramane. ramane doar ce nu am iertat, ce e inca acolo cu un scop, sa ne fie instrument autodidactic. fiecare intamplare isi are amprenta ei, timpul ei de digestie si de eliminare. de-asta poate uitam ce am mancat saptamana trecuta, pentru ca este irelevant, dar in acelasi timp e ciudat ca ne amintim cum ne-am simtit acum cativa ani.

review despre review-uri

toti am cautat la un moment dat pareri, despre hoteluri sau destinatii unde am vrea sa ajungem, despre produse electronice sau electrocasnice, despre cosmetice, despre site-uri care vand diferite produse, uneori si despre simptome medicale (de preferat sa nu mai cautam, intrucat in mediul online din doua click-uri ai cancer). se pare ca forum-urile au capatat o credibilitate foarte mare si uneori ne este suficient sa ne documentam ”pe net” ca sa ne facem o idee asupra punctului nostru de interes.

ma voi opri azi asupra unui segment ce ma pasioneaza: cosmeticele.

da, si eu am verificat pareri, inainte de a achizitiona cate un produs mult dorit, in general, scumpicel (altfel, ma incumet in general sa cumpar si sa testez direct pe pielea mea). cautand diverse pareri ale diferitelor tipe, am constatat ca in domeniul asta se trece, de foarte multe ori, intr-o extrema penibila (gen: am cumparat un sapun, e musai sa imi manifest opinia in scris despre el, pentru viitoarele cumparatoare de sapun sau am gasit o promotie la sampon de urzica, iar, urc poza pe net, cu siguranta e vital pentru lume acest aspect. cum arata parul meu nespalat inainte si musai dupa..e o diferenta, nu? …).

ok..nu zic ca ar trebui sa ne exprimam opinia doar in privinta lucrurilor scumpe. e de apreciat sa impartasim si sa promovam un produs ieftin si miraculos (daca exista?!?), dar consider ca review-urile astea la ”consumabile” ar trebui pastrate pentru ”bucataria interna” a fiecarei persoane. cu totii folosim zilnic produse (de ingrijire, alimentare, de uz casnic etc etc.), insa poate doar cateva ne impresioneaza si merita subliniate.

ma amuza maxim ca, mai nou, toata lumea isi da cu parerea fara sa spuna nimic. nimic nou. la fel cum Traistariu face mai nou poze in buda in chiloti (Who the f*uck cares?)..dar nah..

Grace Kelly

nu stiu altii cum sunt, dar mie mi se cam umple paharul oboselii rau de tot, incepand de miercuri-joi. energia mea ajunge ca un aluat de pizza insuficient, pus intr-o tava prea mare. eu il intind cat pot, dar la un moment dat, se rupe. m-am trezit azi cu o unda de sfarseala in fizic, doar a fost luna plina, plus pahare pline, plus o zi de ieri super plina cu totul. dar, cu toate astea am decis sa-mi incep ziua optimist: doar e soare si e Vineri! 🙂 asadar, am scos Cd-ul cu Mika din torpedou si am dat play. prima melodie, Grace Kelly, m-a facut sa apas pedala acceleratiei pe o portiune de drum lina. nu stiu cum se face ca eram cumva singura nebuna care mergea cu viteza aia la 9 dimineata. m-am intrebat apoi daca e radar in zona. dar, nu am nevoie de atata negativitate in viata momentan.

va las cu domnul Mika 🙂

http://www.youtube.com/watch?v=KqhygPXy_0k

logopedie

am avut azi un flash ciudat, de departe, din copilarie. se facea ca eram la gradinita, intr-o zi oarecare. eram intr-una dintre camerele cu mocheta groasa, rosie cu dungi negre si incercam sa potrivesc niste pioni colorati intr-o sita alba, conturand un desen. la un moment dat, educatoarea a venit si a ”extras” un copil din grup si a intrat cu el intr-o camera in care nu prea intra nimeni de obicei. m-am intrebat mereu, ce e dincolo de usa. ce trebuie sa faci ca sa ai acces Dincolo. trebuie sa fie, cu siguranta, ceva frumos si special, oferit copiilor cuminti. asa ca mi-am propus sa trag cu ochiul data viitoare cand se va mai face ”extragerea’. asa am si facut: in momentul in care educatoarea s-a dus in tacere cu un alt copil inspre camera, am aruncat o privire dincolo de usa, fix in momentul in care au intrat. si am vazut o oglinda, o masuta si un scaun. semana totul cu o cabina de actor, cu masuta de toaleta. totul era colorat si plin cu jucarii. am aflat ulterior ca acolo este camera de LO-GO-PE-DI-E si ca, pentru a avea acces, trebuie sa ai ceva probleme cu pronuntia. si imi era ciuda ca eu vorbeam corect. si imi doream sa nu mai vorbesc. la fel, peste ani, in scoala, invidiam copiii ce purtau ochelari. vroiam si eu ochelari.

raportat la prezent, ma gandesc ca poate toti avem la inceput nevoia de acceptare, pentru ca nu ne cunoastem pe noi insine si credem ca Eul celuilalt e mai frumos. si am face oricand schimb cu el.

inainte, cand intram intr-o camera, ma chinuiam sa ma fac placuta. acum, cand intru intr-o camera, ma gandesc daca plac pe cineva.

nunti

putine persoane apreciaza transparentza. am mers la interviuri multe, unde angajatorii vorbeau intruna si nu imi spuneau nimic (domeniul asigurarilor, bancar, se poarta si in vanzari). la fel, atunci cand esti interesat pentru propria nunta de pretul pentru fiecare detaliu in parte, te lovesti de o mie de intrebari inainte de a primi un raspuns concret. cea mai enervanta este: unde e nunta? mie mi se pare chestia asta fofilare maxima. e ca si cum ai vrea sa vezi intai autoturismul omului, ca sa vezi cati bani poti ciuguli de la el. asadar, conteaza, daca face la caminul cultural sau la un restaurant de 4 stele, atata timp cat tu ii oferi practic aceleasi servicii? cuvantul Nunta este un cuvant magic, dragii mei. cuvantul asta face sumele sa creasca cat altele intr-un an, cum s-ar spune. eu urasc oamenii alunecosi, pe care ii intreb ceva simplu si se fofileaza. atitudinea asta nu ajuta la nimic pe termen lung. si e trist ca peste tot se practica atitudinea asta de ulii. si in primarie, si in biserica si peste tot. hai sa profitam de om acum, cand are nevoia cea mai mare de noi. asta asa, ca sa va dau feedback.

Ray Charles

am stat pana la 3 aseara sa ma uit la filmul Ray. a mai fost mai demult, stiu..dar eu nu l-am Vazut, la fel cum poate trecem zilnic pe langa oameni straini pe strada ce ne vor deveni prieteni peste ani si noi habar n-avem. stiati ca Ray Charles a fost primul ce a combinat stilul Gospel cu R&B ? (rhythm and blues). mi se pare foarte tare sa stiu istoricul din spatele fiecarei melodii celebre. a fost shmecher mare Ray Charles si nu a lasat lumea sa-l faca invalid.

weekend

stilul meu: am o carca de treaba de facut. ma trezesc relaxata, dar cu niste treburi casnice ce-mi bat la usa constiintei. mai stau in pat. ascult niste muzica (de fapt, aceleasi melodii, puse pe repeat de 3-4 ori ca intr-o incantatie magica). citesc ceva. inchid cartea. diger ideile un timp. mai ascult o melodie. ma uit la poze funny cu animalute. vad ce-au mai nascocit cercetatorii britanici. ma ridic din pat. fac o cafea. revin in camera sa o beau. vorbesc cu o prietena la telefon. inca mai vorbesc cu prietena. nup, n-am terminat nici acum. termin de baut cafeaua, in timp ce vorbesc cu aceeasi prietena la telefon. incep sa mananc, cu prietena in telefon. incheiem discutia. ma simt mai bine. ma uit la ceas. dammit. au trecut 6 ore de la trezire!!..ma apuc de treaba. lucrez in echipa cu mine insumi. simt cum lucreaza muschii. ma mai uit in oglinda din cand in cand, sa-mi verific freza, in caz ca suna vreun vecin la usa :)) umblu de colo colo, concentrata pe podele, oglinzi, scame. uit de tehnologie. back to basics. am in nari miros de lamaie amestecata cu clor. imi tin respiratia. imi simt mainile uscandu-se. sterg, arunc, scutur. sunt un fel de diavol tazmanian.termin treaba in mai putin de 2 ore. imi rasfat mainile cu crema mea shmechera din ulei de masline. beau un pahar binemeritat de apa. ma asez in fotoliu multumita. ascult o melodie.

surprize-surprize!!

poate nu am fost toti in postura de vanzator in viata asta, dar cu siguranta cu totii am fost si vom mai fi in postura de cumparatori. de diverse. in prima postura, aleg sa fiu un om transant, sa ma bazez pe argumente mulate pe cerintele fiecarui potential client in parte. ma bucur daca il conving. il respect daca alege altceva si pe altcineva, pentru ca am invatat sa si pierd ”frumos”. ce ne facem insa cand ne aflam in situatia de potential cumparator? nu conteaza musai produsul ce ne-a starnit interesul. nu conteaza nici macar motivul pentru care decidem sa il cumparam sau nu. cert e ca multi vanzatori isi schimba radical vocea si comportamentul in fata unui refuz. devin vulgari. imi amintesc si acum schimbarea radicala a unui cersetor caruia nu am vrut sa ii mai dau intr-o zi bani, pentru ca ii dadusem cu o zi inainte si nu imi placea stilul parazit. si m-a injurat in momentul in care nu i-am mai dat. asa si cu oamenii ce sunt amabili doar cand vor sa iti ”vanda” ceva. fie ca e vorba de povestea lor, deghizandu-se sub pelerina prieteniei false, fiind acolo doar pentru a-si extrage foloase, fie ca sunt oameni la care ai apelat pentru anumite servicii sau bunuri si care apoi au schimbat foaia cu tine, doar pentru ca nu au fost suficient de ok ca sa ii alegi pe ei in continuare. ce sa zic?!?..unele persoane demonstreaza singure prin atitudine ce e de demonstrat. eu stau doar in fotoliu si las karma sa se desfasoare..

halucinatii Ponta

conduceam azi inspre casa si, la un moment dat, vad o masina pe prima banda ce mergea in paralel cu mine. ultima data cand am mai patit chestia asta si am cutezat sa ma uit, am fost urmarita pana acasa, pentru ca celalalt participant la trafic a citit in privirea mea speriata ca il plac..si a zis sa ma terorizeze in trafic pana acasa. asadar, acelasi drum, alta ora, alta zi. ma gandesc: sa intorc capul oare? daca nu mai scap apoi iar?.. dar dupa cum se stie, curiozitatea a omorat pisica, am zis ca aia e, ma poate omori si pe mine, asa ca am intors capul. era Ponta la volanul masinii gri ce inca mergea in paralel. pe bune. m-am uitat bine. acum, nu stiu daca mi se trage de la toate postarile de pe Facebook din ultima vreme sau de la ciulamaua de ciuperci, dar el era. :))

inceput..

hai ca m-am mobilizat sa incep sa scriu aici..desi am facut blogul asta de 2 ani, dupa ce l-am facut, scrisul meu s-a inhibat brusc. asa cum ii povesteam unui prieten ce m-a intrebat de ce nu plasez ce scriu pe un blog..problema e ca tot ce e impus sau plasat intr-un format strict, ma deranjeaza. intotdeauna mi-a placut sa citesc, dar imi amintesc clar listele impuse in facultate: ”cititi cartile astea pana joi”..yeah right. citesc cand am eu chef, nu cand mi se impune. de-asta evit sa imprumut carti de la altii si mi le cumpar singura, astfel incat sa imi aleg eu volumul, in functie de dispozitie.. nu suport presiunea, termenul-limita..desi functionez asa cand vine vorba despre curatenie sau alte banalitati. le fac in termen, dar le fac robotic, fara implicare afectiva, fara sa ma simt ” eliberata” dupa (poate doar eliberata de praf).

eu cred ca cititul si scrisul au independenta lor si tin mult de inspiratie. multi scriu cand sunt tristi, altii scriu cand sunt veseli si vor sa impartaseasca, eu scriu haotic, cand am prea multe ganduri in cap si dau pe-afara ca spuma unui lapte pus la fiert pe aragaz. n-am vrea ca spuma aia sa se arda, nu? ….asadar, ca ele sa nu se mai arda in van, o sa incerc sa le arunc aici. cum vin.