domino

nu stiu ce-am mancat saptamana asta, dar am fost hiper-melancolico-emotivo-meditativa. poate mi se trage de la popcornul de saptamana trecuta..sau de la tiramisul diabetic din weekend..sau de la rodia mult prea acra ce mi-a strepezit dintii. .sau de la genuflexiunile ce mi-au dat febra musculara si m-au facut sa cobor scarile ca un batranel.

in orice caz, inceputul de saptamana a fost ok. cel putin primele minute, cand conduceam inspre munca, mandra ca a iesit Klaus. eram eu cu mine, cu un Klaus imaginar in gand, bun si plin de promisiuni. aveam sentimentul ala de patriotism zaharisit in mine.

am ajuns la munca. laptopul stricat. m-am mutat la biroul colegei mele (Anichka, e ok biroul tau, insa scaunul tau nu ma cunoaste, muscatele nu au fost gazde bune si m-au facut sa stranut, iar tastele laptopului tau m-au piscat de degete). asadar, stateam oricum ca pe coji de nuca, resemnata, cand primesc un email agresiv. l-am citit, mi-am facut incalzirea mentala pentru o situatie cu un client problema. mi-am facut schita in cap, aveam toate explicatiile scrise frumos, pe curat, cu cerneala mintii. o sun cu o voce amabila. discutia cu ea e pe un crescendo periculos..in care, eu abandonez la un moment dat. si asta pentru ca am lasat acasa, in dimineata aia, proasta educatie, tonul ridicat, injuriile si negativitatea. o las sa loveasca. cu fiecare cuvant tipat si eronat, simteam ca ma fac mai mica, ca ma chircesc. a inchis intr-un final, dupa ce si-a varsat amarul nejustificat. m-a lasat cu ochii incetosati..nici eu nu stiam exact de ce, insa..m-a bulucit total…urmatoarele ore am fost apatica, stoarsa de energie si posaca.

si stau si ma gandesc asa: suntem clar niste piese de domino pe lumea asta. dar nu inteleg de ce trebuie sa ne pasam durerea unul altuia? de ce trebuie ca celalalt sa fie doborat fara vina, de lovitura neasteptata a celui de langa? de ce primim fara replica de la persoana anterioara ura, frustrare, reprosuri si alegem sa le pasam persoanei urmatoare, care nu are absolut nici o vina? de ce trebuie sa fie celalalt un burete curat, gata mereu sa absoarba mazga varsata spontan a celuilalt?

si cum de am ajuns eu, in starea asta de slabiciune mentala, incat sa fiu atat de afectata de vorbele unei straine? nu stiu ce m-a deranjat mai tare: tonul ridicat, lipsa de argumente, nonsensul, faptul ca ii puteam demonta problemele din 2 propozitii, neputinta ca nu mi-a permis sa o fac..sau pur si simplu, atitudinea asta umana.

nu stii niciodata ce se intampla in papucii celuilalt. nu stii cum il gasesti. nu stii cum va reactiona ulterior, dupa ce tu te-ai curatat si l-ai improscat.

e clar ca trebuie sa plecam de acasa zilnic, ”in lume”, cu un scut de protectie. cred foarte mult in energiile ce se transfera in exterior. suntem ok, apoi plecam de acasa si ajungem secatuiti de optimism, doar prin simpla interactiune cu persoane nepotrivite..si nu e ok.

scutul asta se face din interior, este de fapt un efect placebo al unei gandiri autoconservatoare…dar va povestesc metoda altadata 😀

va dedic o melodie cu care m-am trezit in cap azi dimineata si care m-a impins sa scriu randurile astea:

http://www.youtube.com/watch?v=eAOdlgFJDAI&feature=youtu.be     🙂 da, stiu, e emo…:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s